Proiect propus de Valentin Laurențiu Condu și aflat în faza de licitație

Creșa din Dobroești va avea o suprafață construită de 740 de mp și va fi
ridicată pe un teren de 2.800 de metri pătrați.
Creșa din Dobroești se va compune din: spații de dormit, spații de joacă,
cabinet medical, bucătarie, biberonar, săli multifuncționale.
Curtea va avea spații verzi și spații de joacă generoase.

“Educația a fost, este și va fi o prioritate pentru administrația locală din Dobroești, cât timp voi fi responsabil de aceasta. Am demonstrat acest lucru construind un campus școlar modern și renovând școalaNr. 1 Dobroești. Vechile grădinițe din Dobroești nu mai puteau fi folosite, astfel că am construit altele noi” – Valentin Laurențiu Condu.

Construirea unui nou corp de clădire în cadrul școlii din Fundeni
În urmatorii 4 ani trebuie să avem în vedere construcția celui de-al doilea corp de clădire, care să găzduiască elevii claselor V-VIII, întrucât capacitatea maximă a fost atinsă pentru clădirea actuală.
Vom construi Gradinița Nr. 4 din Dobroești – zona de nord ( Livadă)
Creșterea numărului de copii din Dobroești ne determină să construim grădinița Nr 4. Această unitate reprezintă una dintre priorități pentru perioada 2020-2024.
Acestea sunt principalele probleme asupra cărora trebuie să ne concentrăm și în care trebuie să investim banii publici !

De ce avem nevoie să construim creșă și o nouă grădiniță în Dobroești?

Pentru că numărul copiilor este în creștere și asistăm la un trend ascendent din punct de vedere demografic
• Pentru că majoritatea celor care aleg să locuiască în Dobroești sunt tineri !
• Pentru că nu există o soluție pentru copiii ai căror mame sunt nevoite să se întoarcă la serviciu după trecerea celor 2 ani de concediu pentru creșterea copilului !
• Pentru că astăzi deficitul în grădinițe este de 25 de locuri, iar în anii următori ( 2-3 ani) va fi probabil de 125